Curs Design interior

În ultimele decenii, designul interior a dobândit un rol fundamental în definirea calităţii funcţionale şi culturale a spațiului contemporan. Un interior de orice fel, privat sau public (un muzeu, spital, birou, aeroport, gară), permanent sau temporar este un ansamblu complex de elemente, care modelează calitatea vieţii private şi a relaţiilor între indivizi. Proporţii, mobilier, controlul tehnic, expresivitatea luminii, culorea, sunt elemente pe care un designer de interior trebuie să fie în măsură să le monitorizeze şi să le coordoneze. Designerii sunt calificaţi în a folosi spaţiul, lumina, culoare textură şi scară, precum şi aspectele psihologice de construire a mediului. Designerii unităţilor comerciale de tip detailist, reclamă o înţelegere a fluxului consumatorilor, a luminii, a sistemelor  de prezentare şi materiale. Crearea unei atmosfere prin folosirea culorii, texturii, luminii, modelării şi spaţiului este esenţială pentru designerii din industria serviciilor şi a timpului  liber (divertismentului).

 

Rezultate obţinute în urma participării la curs:

Familiarizarea cu conceptul de spatiu interior si conceptul de proiectare
Dezvoltarea creativitatii si a abilitatilor practice (desen, machetare)
Elaborarea diferitele etape ale conceperii unui proiect
Familiarizarea cu modul in care spatiul interior afecteaza si imbunatateste vietile oamenilor si le protejeaza sanatatea si siguranta
Configurarea spatiului interior prin analiza si ierarhizarea functiilor principale: forma, culoare,  lumina, temperatura, circulatie
Identificarea unor materiale si tehnici, a functiilor lor expresive si a relatiei dintre imaginea lor bi si tri dimensionala in context ambiental al spatiului interior
Acumularea de cunostinte despre problemele culturale create de locuirea umana de-a lungul timpului
Acumularea de cunostinte despre materiale, prelucrarea (finisaje interioare si exterioare) si utilizarea lor in cadrul spatiului interior
Abilitati in rezolvarea spatiilor de locuit: imobile rezidentiale (camine, garsoniere, apartamente, vile)
Abilitati in conceperea si folosirea obiectelor de mobiler pentru spatiu interior

Cunostinte minime pentru accesul la curs

nu sunt necesare

Programa

Modul 1 - Începători

Lecția 1 
Care este domeniul Designului de interior
Întocmirea unui plan. Funcţiuni, grupări funcţionale
Scurt istoric al designului interior – arhitectura primitiva, arhitectura antică, cultura obiectului. (Egipt, Grecia, Imperiul Roman) : exemple

Lecția 2
Locuinţa -  elementele locuinţei, materiale, structură, tehnologii de construcţie
Tehnici de exprimare
Desenul tehnic de arhitectură
Desenul în proiecţie, planul, secţiunea, vederea, proporţii
Relevare, redactare, reprezentări arhitecturale, linii de cotă
Scurt istoric al designului interior – arhitectura şi mobilierul Evului mediu timpuriu

Lecția 3
Exigenţele locatarului - exigenţe funcţionale, emoţionale, exigenţe generale şi speciale
Scara umană, antropometrie, ergonomie
Tipuri de mobilier, categorii de mobilier
Conformarea funcţională a mobilierului
Materiale, structură, dimensiuni
Scurt istoric al designului interior – arhitectura gotică, arta mobilierului

Lecția 4
Spaţiile de circulaţie ale locuinţei, locuri de depozitare
Funcţionalitatea locuinţei, circulaţia în cadrul locuinţei, amplasarea grupărilor de mobilier
Instalaţiile de încălzire şi electricitate ale locuinţei
Împărţirea spaţiilor interioare pe verticală şi orizontală
Spaţii simple şi compuse, efecte spaţiale, spaţii închise şi spaţii deschise, posibilităţi de corecţie optică
Scurt istoric al designului interior – arhitectura Renaşterii, arta mobilierului în Europa

Lecția 5
Camera de zi – spaţiul vieţii de familie
Elemente de delimitare a spaţiului locuit (pardoseli, tavane, pereţi), modalităţi de realizare, materiale, structură, formă
Plafoane suspendate, pereţi montaţi, separări de spaţii
Tipuri de închidere a golurilor (uşi, ferestre)
Tipuri de scări interioare, dimensionare
Mobilier înzidit
Scurt istoric al designului interior – arhitectura Renaşterii, arta mobilierului; exemple

Lecția 6
Bucătăria – loc de preparare şi servire a mesei
Reprezentarea spaţiului interior
Imagini speciale: axonometria, izometria, perspectivele, redactare – proporţii
Tehnici de reprezentare cu ajutorul instrumentelor de desen
Scurt istoric al designului interior – arhitectura, mobilierul, concepţia spaţială barocă

Lecția 7
Spaţiu multifunctional - camera copilului
Reprezentări colorate - lumea culorilor
Scurtă teorie a culorilor, istoric
Practica folosirii culorilor. Dinamica culorilor, preferinţe pentru culoare
Scurt istoric al designului interior – mobilierul, concepţia spaţială şi caracteristicile stilului rococo

Lecția 8
Dormitorul - loc de retragere şi de dormit
Folosirea culorilor în amenajarea interiorului
Desenul tehnic colorat - reprezentarea de ofertare colorată
Materiale de colorat, tehnici, metode grafice de reprezentare, folosirea mostrelor de culoare
Culoare, compoziţie de culori, contraste, echilibru, simetrie, asimetrie, proporţii, proporţionalitate
Efectul optic al desenului
Scurt istoric al designului interior – arhitectura, mobilierul şi compoziţia spaţială în clasicism

Lecția 9
Baia – spaţiul igienei corporale; proiectare, funcţii, securitate, dimensionare, ergonomie. Obiectele de amenajare şi auxiliare din baie. Încălzirea, iluminatul, placajele şi stilul băii
Lumina, lumina naturală şi lumina artificială
Scurtă teorie a luminii
Iluminarea locuinţei. Surse de lumină, corpuri de iluminat
Moduri de iluminare a spaţiilor cu diverse funcţiuni (supraveghere computerizată)
Scurt istoric al designului interior – mobilierul şi arta interioarelor Empire şi Biedermeyer; exemple

Modulul 2 -Avansați

Lecția 1
Cunoaşterea materialelor si a tehnologiilor
Materiale de bază folosite în amenajări interioare, produse semifabricate, produse prefabricate: lemn, metal, sticlă, piele, hârtie, textile, piatră, silicaţi, materiale plastice, vopsele
Unde şi de ce folosim aceste materiale? Tehnologia punerii în operă, pregătirea suprafeţelor
Scurt istoric al designului interior – istoricismul, eclectismul, romantismul, caracteristici stilistice, mobilier, interioare; exemple

Lecția 2
Locuinţa tinerilor căsătoriţi
Situaţii de amenajare specifice - exigenţe de confort
Procesul proiectării
Practica proiectării: materiale prestabilite, cu scop precis, în spaţii definite, crearea unui interior functional
Schiţa de proiect, proiect de ofertă, proiect de execuţie.
Scurt istoric al designului interior – influenţa revoluţiei industriale de la sfârşitul secolului al XIX-lea asupra obiectelor culturale, începuturile producţiei de serie; istoricul mobilierului Thonet: exemple

Lecția 3
Locuinţa familiei cu copii mici
Particularitatii de amenajare
Posibile exigenţe de confort
Procesul proiectării
Practica proiectării: materiale prestabilite, cu scop precis, în spaţii definite, crearea unui interior functional
Scurt istoric al designului interior – Secession, Art nouveau, experimentele începutului de secol XX, arhitectura, mobilierul şi arta interiorului: exemple

Lecția 4
Spaţii cu alte funcţiuni si amenajarea lor
Locul de muncă de acasă, locul de deconectare
Posibilităţi de umbrire, structuri pentru umbrire. Perdelele.
Scurt istoric al designului interior – elemente stilistice art deco, principale exemple de obiecte şi amenajări interioare

Lecția 5
Stilul interioarelor
Folosirea stilurilor in personalizarea locuinţelor şi spaţiilor
Rolul decorării
Elemente ce determină caracterul de intimitate – colectivitate, modernitate, elemente la modă
Scurt istoric al designului interior – apariţia modernismului, caracteristici stilistice arhitecturale şi de mobilier

Lecția 6
Biroul de lucru de acasa
Dimensionare, principii de amenajare
Mobilierul modern pentru birou, confortul ambiental
Scurt istoric al designului interior – Bauhausul şi înflorirea sa între cele două războaie mondiale; principiile artistice ale Bauhausului, cultura obiectelor: exemple

Lecția 7
Tipuri de ţesături pentru locuinţă
Covoare, carpete, perdele. Modul de amplasare, varietate stilistică
Particularităţile amenajărilor mansardelor si podurilor
Scurt istoric al designului interior – mobilier contemporan, cultura obiectelor, noţiunea de „design”; stiluri, tendinţe

costel chitea 

Trainer Costel Chițea – Asist. Univ. Dr. - Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, Depart.  Design

- Sef de catedra – Departament DESIGN, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti  
- Membru in Consiliul Profesoral si in Senat, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti  
- Certificat de absolvire a cursului DECORATOR INTERIOARE - acreditat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse. 
Certificat de absolvire curs DESIGNER INSTRUCŢIONAL - dezvoltarea programelor de studii - acreditat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.
Membru al asociatiilor profesionale: membru titular - Uniunea Artistilor Plastici din Romania 
Premii: Premiul Uniunii Artistilor Plastici din Romania pentru Design - 2002

 

SESIUNI DESCHISE


MODUL I

Din noiembrie 2015

Durata: 9 saptamani

Program: Luni- 18:30 - 20:30

Locatie: Titan, str. Prisaca Dornei 2E

Cost: 1.440 lei

Early bird -  19 octombrie - 13 noiembrie

1.440 lei - 1.280 lei

SESIUNI DESCHISE


MODUL II

Durata: 7 saptamani

Program: Luni- 18:30 - 20:30

Locatie: Titan, str. Prisaca Dornei 2E

Cost: 1.440 lei

 

*Grupa minima este de 5 participanti, grupa maxima este de 20 de participanti. 
*Cursul incepe numai dupa inscrierea numarului minim de participanti.
*Pentru plata integrala pana la 13 noiembrie, beneficiati de o reducere de 5%.
*Inscrierea se considera efectuata numai dupa completarea formularului de inscriere si achitarea a 50% din pretul cursului cu 7 zile inainte de incepere
*Studentii si pensionarii beneficiaza de o reducere de 5%.

Va asteptam!

Curs Design Interior